Ne puteți găsi astfel

Parohia „Sf. Ap. Bartolomeu“

Adresă: Funckstrasse 14, 
60486 Frankfurt am Main

Preot paroh Mircea Deac
Telefon: 02634 92 22 990  
Mobil: 0176 69 37 28 55  
Email: deac@parohia-frankfurt.de

 

Susține parohia noastră

Vă puteți înscrie în parohia noastră folosind formularul.

Date de cont:

Rumanische Orthodoxe Metropolie

(Pentru contribuție și donații:)

DE48 5765 0010 0098 0549 50

(Pentru construcția bisericii:)

DE48 5765 0010 0098 0741 56

(Codul BIC se folosește doar pentru tranzacțiile din străinătate:)

SWIFT-Code/BIC: MALADE51MYN

Canalul de Youtube

Sinaxar

Calendarul evenimentelor

  
:

Zi de mare bucurie pentru românii din Frankfurt am Main. 

La 29 ianuarie 2017 a avut loc prima Sfântă Liturghie Arhierească din orașul Frankfurt am Main. Preasfințitul Părinte Dr. Sofian Brașoveanul, Arhiereu Vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului a poposit în tânăra parohie cu hramul „Sfântul Apostol Bartolomeu” din orașul Frankfurt am Main, a slujit Sfânta Liturghie și a predicat credincioșiilor prezenți. Preasfinția Sa a binecuvântat începutul de drum al parohiei păstorită de părintele iconom stavrofor Mircea Deac și a transmis un cuvânt și din partea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Serafim Joantă, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Sofian a subliniat importanța unității parohiale în jurul tradiției ortodoxe iar comunitatea formată, să fie o comunitate preocupată de tema cea mai importantă a oricărui ortodox, mântuirea sufletului.

Parohia „Sfântul Apostol Bartolomeu” este un proiect vechi al Arhiepiscopiei Germaniei care a ajuns la împlinire prin implicarea multora și prin strădania părintelui Mircea Deac. Proiectul înființări unei parohii românești în Metropola locuită de peste 10.000 români a demarat în noiembrie 2012 iar în luna decembrie 2016, prin amabilitatea Bisericii Evanghelice din Frankfurt a fost identificat spațiul necesar slujirii duminicale, conforme cu rânduiala ortodoxă, în cadrul Parohiei Evanghelice „Sfânta Treime” de pe strada Funckstrasse, numărul 14, din imediata apropiere a Târgului Internațional din Frankfurt (Messe Frankfurt). Parohiei noastre i-a fost închiriată sala de festivități a parohiei evanghelice, sala având o suprafață de 250 mp.

Alături de Preasfințitul Părinte Sofian a slujit părintele protopop Ștefan Anghel de la parohia din Offenbach am Main, părintele diacon George Țapciuc de la Centru Bisericesc din Munchen și părintele arhidiacon Gavril Gemănaru de la parohia din Offenbach am Main. Părintele protopop Ștefan Anghel este unul din cei mai vechi clerici ai Arhiepiscopiei Germaniei, care a trecut în revistă începutul parohiei din Offenbach de acum peste 40 de ani și dezvoltarea parohiei din Offenbach, parohie de elită a Arhiepiscopiei Germaniei care deține locaș propriu de slujire și alte spații adiacente unde se desfășoară mai multe proiecte. Până de curând credincioșii din zona Frankfurt aveau doar parohia din Offenbach în apropiere, parohia care a devenit neâncăpătoare pentru afluxul masiv de români din această parte a Germaniei.

Ziua sa încheiat cu o agapă la care au rămas mare parte dintre participanți și care a fost prilej de bucurie și continuare a discuțiilor dintre Arhiereu și enoriașii parohiei „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Frankfurt. Preasfinția Sa a mulțumit și pastorului Tobias Völger, parohul parohiei evanghelice „Sfânta Treime” care găzduiește parohia noastră, prezent la evenimentul de astăzi.

Susținem proiectele

Citate ortodoxe