Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG), cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, sub preşedinţia PS Episcop Vicar Sofian Braşoveanul, vă invită în perioada 07-09 oct. 2022, la Frankfurt, la întâlnirea anuală a membrilor și susținătorilor săi.
Conferențiar:
Profesor univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan, cercetător, medic neurolog și psihiatru, autor a numeroase monografii, tratate, lucrări și cărți de valoarea științifică și eseistică, posesor a patru brevete de invenții de uz medical, premiat și decorat cu numeroase distincții printre care Premiul Academiei Române „Vasile Conta” (1992), pentru cartea best seller Inteligența materiei, carte premiată la ediția a III-a și de către Academia oamenilor de știință cu premiul „Constantin Noica” (2013).
Din programul întâlnirii ...
Pe lângă conferință, programul Întâlnirii ATORG Frankfurt 2022 va cuprinde și grupe de discuții (o grupă în limba germană), momente de rugăciune, activități de recreere și program cultural. De asemenea, va fi și un program dedicat copiilor cu vârsta între 4 și 9/10 ani, dar și tinerilor cu vârsta între 11-17.
Alături de PS Episcop Vicar Sofian Brașoveanul, avem bucuria de a îl avea prezent la eveniment și pe Înaltpreasfinţitul Mitropolit Dr. Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, alături de alți invitați care vor conduce grupe de discuții și vor fi alături de participanți pe toată durata evenimentului.
Întâlnirea ATORG Frankfurt 2022 va avea ca temă de dezbatere:
„Codul etic al creierului și valoarea virtuților creștine”
În lucrarea sa, Creierul. Povestea noastră, renumitul specialist în neuroștiințe, David Eagleman, afirmă următoarele cu privire la creierul nostru: „Creierul uman vine pe lume cu o anumită structurare genetică (de exemplu, pentru a respira, a plânge, a suge, a fi atras de chipuri și a putea să învețe detalii ale limbii materne). Însă, în comparație cu restul regnului animal, creierul uman este neobișnuit de incomplet la naștere. Diagrama detaliată a circuitelor creierului uman nu este preprogramată; în schimb, genele oferă indicații generale pentru construcția rețelelor neurale, iar experiența furnizată de lumea înconjurătoare retușează restul circuitelor, permițându-i creierului să se adapteze la circumstanțele locale. Capacitatea creierului uman de a se modela el însuși în funcție de lumea în care se naște i-a permis speciei noastre să cucerească fiecare ecosistem de pe planetă și să înceapă incursiunea noastră în sistemul solar.“
Având în vedere că ființa umană a avut și are în continuare nevoie să gândească și științific, nu numai spiritual și duhovnicește, și fiind totodată mișcată de curiozitate telurică respectiv celestă, născută din mirarea rațiunilor lucrurilor în sine sădite de Dumnezeu, omul a dorit și își dorește mereu să își depășească, mai nou, gândirea carteziano-newtoniană, purcezând astfel la o serie de exploatări științifice uriașe cu privire la anumite aspecte esențiale ale acesteia cum ar fi cele legate de propriul său creier și conexiunile adânci și intriseci ale acestuia cu emoțiile, sentimentele și trăirile, respectiv legăturile acestuia cu practicarea credinței în Dumnezeu, dar și cu privire la practicarea valorilor perene, creștine, și ce valoare și efect au acestea asupra propriului său creier și asupra întregului său organism.
Astfel că, știința neurocognitivă prin cercetătorii ei vorbește, de exemplu, de existența a șase emoții fundamentale, „clasice” cum ar fi dezgustul, tristețea, mânia, frica, bucuria și surpriza și creierul uman. Deopotrivă, în studiul psihologiei, în general, respectiv al neuropsihologiei, în special, se face, în plus, o clasificare a sentimentelor și emoțiilor, în funcție de coloratura gândului și încărcătura lor energetică pe care o au nu doar asupra creierului nostru, ci și asupra întregului nostru organism, transformându-se, în același timp, prin gândirea, practicarea și încorporarea lor de către ființa umană în virtuți și valori cardinale, ce încheagă ființa umană, respectiv în vicii, ce dinamitează ființa umană. Prin urmare, vorbim, în acest sens, de emoții negative sau distructive care ne rănesc, în primul rând, pe noi înșine și, apoi, pe ceilalți din jurul nostru, cum ar fi: egoismul, ura, ostilitatea, mânia, violența, depresia, anxietatea, respectiv frica, etc. La polul opus al emoțiilor distructive și negative sunt blândețea, generozitatea, calmul, fericirea, buna dispoziție, etc.
Nu în ultimul rând, cercetătorii în neuroștiințe și în psihologie, respectiv în neurobiologie, afirmă faptul că fiecărui tip de emoție și sentiment îi corespunde o anumită zonă din creierul uman, în care, așa cum și Profesorul Dulcan afirmă, este prelucrată o rețea neuronală proprie și mai ales o chimie proprie prin care sunt determinate efectele favorabile sau nocive asupra organismului. La rândul lor, toate emoțiile și sentimentele trăite au o semnătură biochimică, cu ecou asupra tuturor celulelor din corpul nostru. În acest sens, se poate spune că spiritul, gândurile pe care le întruchipează, și conștiința noastră, în funcție de necalitatea gândurilor, prin care se hrănește și se menține, modelează creierul nostru uman. Legat de aceste aspecte sus menționate, Profesorul Dulcan în lucrarea sa, anume Creierul și mintea Universului, afirmă următoarele: „Un alt efect al gândurilor și emoțiilor asupra organismului este cel de ordin chimic. Efectele lor biochimice sunt variabile, în funcție de prezența sau absența acestora. Cât și de nivelul lor cantitativ. Să luăm câteva exemple: Hidrocortizonul și adrenalina sunt substanțe cu rol fiziologic indiscutabil în organism. Excesul lor cantitativ, cum se întâmplă în timpul stresului este dăunător pentru organism. Dopamina (DA) este molecula plăcerii, a bucuriei, dar și a reglării tonusului muscular. Absența sa este însă incriminată în boala Parkinson, iar excesul dopaminei este prezent în tulburarea psihotică. Tocmai pe aceste modificări patologice de ordin biochimic se bazează și tratamentul necesar. Aceste modificări biochimice apar și în momentul gândirii sau al comportamentului nostru. Sunt cuvinte care alină, dezmiardă, înalță, entuziasmează, vindecă și calmează, dar sunt și cuvinte și emoții care îmbolnăvesc sau ucid prin conținutul lor semantic și chimia lor, mai întâi pe cei ce le rostesc și apoi pe ceilalți. […] Al treilea aspect al gândurilor noastre este acela de câmp fizic, care, ca orice câmp fizic, are capacitatea de a se propaga în spațiu. Prin acest efect, în funcție de semantica etică a ceea ce gândim, noi îi influențăm în bine sau în rău pe toți semenii receptivi și, în acelaşi timp, întregul Univers. […] În momentul în care ne încruntăm fruntea și fața, nu doar că facem riduri, ci și intrăm într-o stare psihică specifică stresului, cu eliberare excesivă de hidrocortizon și adrenalină. […] Când zâmbim, eliberăm hormoni favorabili sănătății -oxitocină, serotonină etc. Într-o zecime de secundă facem trecerea de la rău la bine, de la boală la sănătate, de la stres la starea propice sănătății, doar schimbând expresia mimică.“ (s.m. – T.T)
Cu alte cuvinte, în funcție de cum gândim și ce practicăm, fie virtutea sau viciul, ne modelăm creierul, devenind ceea ce gândim. În cuvintele concentrate de tip paterical ale Părintelui Teofil Părăianu se poate spune că ce faci, te face sau ești ceea ce trăiești, conform unui titlu de carte a Părintelui Adrian-Sorin Mihalache.
Plecând de la cele afirmate mai sus, încercăm anul acesta, după o pauză de doi ani cauzată de pandemia SARS-Covid 19, să dezbatem această temă sus amintită împreună cu invitatul Întâlnirii Anuale ATORG Frankfurt 2022 și cu ceilalți invitați și participanți, pornind și de la anumite întrebări preliminare cum ar fi: În ce măsură cuvintele, gândurile, emoțiile, sentimentele, trăirile, respectiv acțiunile noastre, în funcție de etica lor, pozitivă sau negativă respectiv distructivă își au un anume sediu de emitere și de procesare diferit în creierul nostru? Se poate vorbi de un anume cod etic al creierului în funcție de selecția etică a gândirii în pozitivă și negativă și a efectelor acesteia asupra sănătății? În ce măsură gândurile și emoțiile noastre au o proiecție la nivelul creierului uman? În ce manieră putem vorbi de o fiziologie și filosofie a gândirii și legăturile acestora cu creierul nostru? Este creierul uman oarecum „programat” să creadă, deoarece ar dispune de acele micromolecule, adică de acele structuri și posibilități de receptare a informației transcendentale, așa cum afirmă anumiți cercetători din domeniul neurobiologiei? Toate acestea nu contravin gândirii de tip cartezian-newtonian, prin care am fost obișnuiți să gândim, până mai ieri? Ce ne spune neuroteologia în acest sens? Practicarea credinței creștine, respectiv a virtuților creștine au realmente un rol anxiolitic? În ce măsură este creierul nostru structurat să fie funcționabil numai în atmosfera iubirii, armoniei și a păcii? Ce mecanisme cognitive în experiența religioasă și în codificarea ideii de credință sunt implicate și cum se pot identifica? Care sunt neurotransmițătorii implicați în actul credinței și în practicarea virtuților? Putem vorbi realmente de serotonină ca „molecula credinței” și de oxitocină ca „molecula morală“, ce are un rol esențial în menținerea unității familiei, respectiv în menținerea coeziunii dintre oameni și a legăturii cu Dumnezeu? Care sunt zonele din creier implicate în actul de credință și în practicarea virtuților și ce regiuni ale creierului se activează în rugăciune respectiv în trăirea mistică?
Programul întâlnirii
Vineri, 07.10.2022 |
|
începând cu ora 14:00 |
Sosirea și cazarea participanților |
15:00 – 17:45 |
Vizitarea orașului și plimbare de-a lungul fluviului Main (opțional) |
18:00 – 19:00
20:00 – 21:30 |
Masa de seară (opțional, 10 € pers.) Deschiderea ATORG Frankfurt 2022, bine v-am regăsit! (ÎPS Mitropolit Dr. Serafim Joantă, PS Episcop Vicar Sofian Brașoveanul, Pr. Teodor Tăbuș). Rugăciunea de seară (Locație: Jungendherberge Frankfurt). |
Sâmbătă, 08.10.2022 |
|
07:15 – 07:45 |
Rugăciunea de dimineață (Locație: Jungendherberge Frankfurt) |
08:00 – 08:45 |
Micul dejun |
09:00 – 12:15 |
Conferință I (Prof. univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan, Locație: Jungendherberge Frankfurt) Paralel se va desfășura un program dedicat copiilor cu vârsta între 4 și 9/10 ani, dar și tinerilor cu vârsta între 11-17) în sălile rezervate lor, tot la Jungendherberge Frankfurt). |
12:30 – 13:30 |
Masa de prânz (Locație: Jungendherberge Frankfurt) |
13:30 – 14:45 |
Timp liber |
14:45 – 18:00 |
Conferință (II): Grupe de discuții sau interactiunea/sesiunea de întrebări și răspunsuri cu invitatul special (Locație: Jungendherberge Frankfurt), intercalată cu o pauză de cafea și prăjituri (20 min.). Paralel se va desfășura partea a doua a programului dedicat copiilor cu vârsta între 4 și 9/10 ani, dar și tinerilor cu vârsta între 11-17) în sălile rezervate lor, tot la Jungendherberge Frankfurt. |
18:30 – 19:15 |
Vecernia sau Rugăciunea de seară (Locație: Jungendherberge Frankfurt) |
19:30 – 20:30 |
Masa de seară (Locație: Jungendherberge Frankfurt) |
Începând cu ora 20:30 |
Program cultural/artistic (Locație: Jungendherberge Frankfurt) |
Duminică, 09.10.2022 |
|
până în ora 08:45
09:00 - 12:30 |
Predarea cheilor!
Utrenia și Sf. Liturghie Arhierească (celebrată de PS Episcop Sofian Brașoveanul, alături de un sobor de preoți și diaconi, la Parohia ortodoxa română cu hramul "Sfântul Bartolomeu" din Frankfurt), urmat de Cuvântul către tineri al PS Episcop Vicar Sofian |
13:00 - 14:30 |
Masa de prânz (Parohia ortodoxa română cu hramul "Sfântul Bartolomeu" din Frankfurt) |
14:40 - 16:00 |
Discuție de încheiere ATORG Frankfurt 2022, rezultate și perspective (Parohia ortodoxa română cu hramul "Sfântul Bartolomeu" din Frankfurt) |
Cazare
Cazarea se va face la Jungendherberge Frankfurt, în camere fie de două sau patru persoane, fiecare cameră având grup sanitar propriu. Camere de o persoană nu există anul acesta, din păcate. În caz că există vreo anume urgență în acest sens, vă rugăm să specificați la înscriere această opțiune. Participanților cu copii mici le vor fi puse la dispoziție și pătuțuri pliante, precum și spații aferente pentru îngrijirea copiilor mici (schimbare de scutece, etc.). Ca de fiecare dată, la repartizarea pe camere se va ține cont de ordinea înscrierilor. Familiile cu copii mici au prioritate mai mare. Mai multe detalii despre locație, a se vedea aici.
Adresa
Deutschherrnufer 12, 60594
Frankfurt am Main
Poziționare și Transport
Jungendherberge Frankfurt este situat în apropierea fluviului Main, din orașul Frankfurt, în partea de sud, iar centrul orașului și atracțiile turistice cum ar fi Turnul Commerzbank sau casa lui Goethe (Goethehaus) sunt la câțiva pași, de asemenea renumitul cartier al vinului de mere Alt-Sachsenhausen începe chiar din spatele clădirii Jungendherberge Frankfurt. Despre posibilitățile de vizitare a unor obiective turistice, dar și pentru detalii cu privire la orașul Frankfurt, a se vedea aici.
La Jungendherberge Frankfurt se poate ajunge cu mijloacele de transport:
- cu trenul: de la gara centrală se poate lua U4 spre Seckbacher Landstrasse sau U5 spre Preungesheim și se coboară la stația Konstablerwache/Zeil, timp de călătorie 5 minute.
- gara centrală: de la stația de metrou se urcă la suprafață și se merge până la stația de autobuz și tramvai, luându-se de acolo autobuzul 30/M36, în direcția Hainer Weg, până la stația Elisabethenstraße, timp de călătorie aproximativ 5 minute. De acolo se traversează strada și se merge înapoi în direcția Main, se face apoi la dreapta la intersecție și se merge până la Jungendherberge, timp de mers pe jos, 2 minute.
- alternativ, de la Konstablerwache/Zeil se poate lua tramvaiul 18 în direcția Louisa Bahnhof până la Frankensteiner Platz și apoi se face stânga pe Main până la Jungendherberge.
- cu mașina: pentru a evita orice neplăcere folosiți sistemul google maps din dispozitivele mașinii sau telefoanele mobile, introducând adresa locației.
O hartă a zonei se poate găsi pe adresa de internet a programului de transport public din Frankfurt: www.rmv.de
Locuri de parcare la Jungendherberge:
Jungendherberge Frankfurt nu dispune de propriile locuri de parcare. Totuși există posibilități de parcare vizavi de Jungendherberge la cea mai apropiată parcare cu mai multe etaje, anume pe Walter-Kolb-Straße 16.
Adresa Bisericii:
Parohia Ortodoxă Română cu hramul "Sfântul Bartolomeu" din Frankfurt,
Preot Paroh Iconom Stavrofor: Mircea Deac
Adresă: Funckstraße 14, 60486 Frankfurt am Main, Deutschland
Detalii despre Parohia Ortodoxa Română „Sfântul Bartolomeu”: https://parohia-frankfurt.de
Adresa locației pentru desfășurarea programului ATORG Frankfurt 2022:
Jugendherberge Frankfurt
Haus der Jugend
Deutschherrnufer 12
60594 Frankfurt
Costuri
Taxa de participare se calculează în funcție de vârstă, de data sosirii și de cea a plecării. În taxă sunt incluse cazarea cu mic dejun și mesele specificate în pachet. Costurile de transport sunt suportate de fiecare participant în parte.
Taxa de participare |
Vineri – Duminică
Pachetul 1 |
Sâmbătă (Ziua conferinței) Pachetul 2 |
Adulți |
150 EUR |
60 EUR |
Tineri (6-26 ani) |
125 EUR |
40 EUR |
Copii (0-5 ani) |
--- |
--- |
Incluse în taxa de participare diferențiată:
- vineri – duminică (pachet 1): 2 nopți cazare cu mic dejun și 3 mese; (Cina de vineri seara este opțională, 10 € pers.)
- sâmbătă (pachet 2): participare la conferință și doar masa de prânz (cina este opțională, se anunță din vreme, contra cost)
Burse ATORG
Ca în fiecare an, ATORG dorește să ofere și burse prin programul „Mărturie prin prietenie - tineri ajută alți tineri”. Participanții care doresc și pot să susțină fie integral, fie parțial participarea unei alte persoane, o pot face acordând o astfel de bursă. De altfel, pe parcursul ultimilor ani au reușit să participe la întâlnirile ATORG mulți tineri cu posibilități financiare reduse, fie din Germania sau din alte țări. Mulțumim celor care au ajutat până acum și celor care vor ajuta în continuare!
Regulament de înscriere și anulare a participării
Pentru o bună desfășurare a organizării înscrierilor, vă rugăm să parcurgeți următorii pași:
- Completați formularul online de înscriere;
- Așteptați confirmarea pe email pentru a vedea dacă numărul de locuri solicitat este disponibil;
- După ce primiți confirmarea, vă rugăm să achitați taxa de participare în decursul a trei zile lucrătoare, de la data confirmării. Dacă plata nu se efectuează în cele trei zile lucrătoare, vă aducem la cunoștintă faptul că nu vă putem garanta disponibilitatea locurilor solicitate și va trebui să faceți o nouă cerere. Abia după ce achitați suma veți primi confirmare integrală de la noi că aveți locurile asigurate. Vă mulțumim!
Data limită de înscriere este 02 Octombrie 2022.
Plata se va efectua în contul:
Begünstigter: ATORG - Rumänische Orthodoxe Metropolie
IBAN: DE03 7509 0300 0301 1678 04
BIC: GENODEF1M05
Kreditinstitut: Liga Bank
Verwendungszweck: Taxă participare ATORG Frankfurt 2022
Datorită condițiilor de înscriere și de anulare stricte impuse și de Jugendherberge Frankfurt, o dată ce plata a fost facută și locul a fost confirmat, cererea de anulare a participării poate fi efectuată doar în schimbul unei taxe de anulare. Aceasta constă în jumătatea sumei achitate pe pachetul opțional. Dacă locul rezervat anterior devine ulterior ocupat, atunci taxa de participare achitată va fi rambursată doar în valoare de 80%. Rambursarea taxei achitate, dar și posibilitatea de anularea a participării la ATORG Frankfurt 2022 cu două săptămâni înainte de începerea evenimentului nu mai pot fi luate, din păcate, în considerare.
Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!
Echipa organizatoare ATORG
Coordonator și Vicepreședinte ATORG:
Părintele Teodor Tăbuș
Tel.: 0049(0)15253926484
E-mail: Diese E-Mail-Adresse ist vor Spambots geschützt! Zur Anzeige muss JavaScript eingeschaltet sein!
Articol preluat de pe site-ul ATORG