Ne puteți găsi astfel
Parohia „Sf. Ap. Bartolomeu“
Adresă: Funckstrasse 14,
60486 Frankfurt am Main
Preot paroh Mircea Deac
Telefon: 02634 92 22 990
Mobil: 0176 69 37 28 55
Email: deac@parohia-frankfurt.de
Susține parohia noastră
Sinaxar
Calendarul evenimentelor
Sfântul Apostol Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece apostoli. După primirea limbilor în chip de foc ale Sfântului Duh, acestuia i-au căzut sorţii ca, împreună cu Sfântul Apostol Filip, să meargă în Siria şi în Asia de sus, pentru propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Deci au plecat amândoi în părţile acelea, uneori umblând împreună, alteori despărţindu-se prin cetăţi şi apoi iarăşi întâlnindu-se; şi întorceau cu învăţăturile lor pe mulţi oameni spre mântuire.
Deci într-o vreme, Sfântul Filip despărţindu-se de Sfântul Bartolomeu şi ducându-se în părţile Asiei Mici spre a propovădui cuvântul lui Dumnezeu la popoarele sălbatice din Lidia şi Misia, i-a poruncit DumnezeuSfântului Bartolomeu, care era prin alte cetăţi, să meargă în ajutorullui Filip. Şi întâlnindu-se ei, amândoi într-un gând sufereau ostenelile şi relele pătimiri apostoleşti, precum scrie despre aceasta în pătimireaSfântului Apostol Filip, astfel:
Sfântul Apostol Bartolomeu a fost trimis de Dumnezeu în ajutorul lui Filip, căruia îi urma şi sora lui, fecioara Mariamia, toţi slujind la mântuirea oamenilor. Ei au trecut prin toate cetăţile Lidiei şi ale Misiei, binevestindu-le şi suferind multe ispite şi scârbe de la cei necredincioşi, fiind bătuţi, închişi în temniţe şi loviţi cu pietre. Dar păzindu-se vii întru toate acele ispite şi bătăi, cu darul lui Dumnezeu, se sârguiau spre ostenelile ce le erau înainte întru bună- vestirea lui Hristos.